Pentru a cunoaşte situaţia din şcoli, s-au organizat Revizoratele şcolare care efectuau inspecţia curentă şi inspecţia specială pentru gradele didactice. Revizoratul şcolar era alcătuit din Inspector şef, inspector de cancelarie şi subrevizor şcolar. După 1890, în fiecare şcoală, exista un registru de inspecţie (controlul învăţământului primar) în care se consemnau constatările celor care îndrumau şi controlau şcoala. Un astfel de registru, cuprindea mai multe capitole: Capitolul I - Starea materială şi igienică. Aici se urmărea starea localului, a mobilierului şcolar, aspectul curăţeniei, dacă se ventilau sălile de clasă, spaţiul sălilor de clasă în raport cu numărul şcolarilor, cum se păstra apa de băut, aducerea combustibilului la timp şi suficient, dacă elevii fac exerciţii corporale şi cântări, sănătatea şcolarilor şi prezenţa elevilor pe clase.
Capitolul II - Cancelaria şcolii. În acest capitol revizorii făceau referire la starea arhivei şi a zestrei didactice.
Capitolul III - Invăţământul, era cel mai important pentru că aici se menţionau aspectele găsite în asistenţele efectuate la clasă, sondajele orale şi scrise aplicate elevilor. Se mai menţiona disciplina şi atenţia elevilor, metodele folosite de învăţător, gradul de dezvoltare mintală a copiilor, temeinicia cunoştinţelor, textul de pregătire al lecţiilor, înaintarea studiilor faţă de cerinţele programei. Lucrul manual era tilul celui de al IV-lea capitol care includea starea atelierului şcolii şi activitatea extraşcolară.
În ultimul capitol, "Diverse", se nota dacă învăţătorul primeşte publicaţii periodice şcolare, ce lucrări noi didactice a citit şi dacă autorităţile judeţene sau comunale dau concursul legal şcolii. Şcolile erau controlate cel puţin o dată pe an de către revizorii şcolari care soseau inopinant.
Din cercetarea registrelor de inspecţii, am constatat că revizorii şcolari îndrumau şi controlau cu competenţă activitatea învăţătorilor şi nu erau îngăduitori cu cei care nu-şi făceau datoria. Din corpul revizorilor făceau parte învăţători, institutori, chiar şi profesori care aveau o autoritate profesională şi morală. Întrucât intervenea deseori factorul politic în numirea revizorilor şcolari, nu exista o stabilitate. Chiar dacă prin "Legea Arion" din 1900 s-a încercat introducerea inamovibilităţii după un stagiu de 3 ani, din păcate s-a renunţat la acest termen de numire. Amintesc câţiva revizori care au onorat această funcţie şi au controlat şcolile din comuna Găgești: Vasile Tabără, Gheorghe Artene, Teodor Năstase şi Mihai Cozma.
(Fragment preluat din lucrarea "Scurt istoric al învăţământului din comuna Găgești" a domnului profesor de istorie şi director coordonator al şcolilor, Ioan Iacomi)
